DE CE ESTE IMPORTANT SĂ ÎNVEȚI ȘI SĂ FOLOSEȘTI LIMBA CATALANĂ

Îți urăm bun venit în Lleida. Dacă vrei să locuiești, să studiezi sau să lucrezi aici, catalana va fi și limba ta, indiferent de limba ta maternă sau de celelalte limbi pe care le stăpânești și pe care trebuie să le păstrezi. Dacă deja locuiești, studiezi sau lucrezi în Lleida, catalana este și limba ta, indiferent de limba ta de origine sau de celelalte limbi care le vorbești. Și tu ești un/o locuitor/oare al/a orașului Lleida. Suntem mândri de orașul nostru și de ceea ce construim împreună. Lleida este un oraș al conviețuirii, divers, multilingv și intercultural, unde toți împărtășim trăsăturile autentice ale orașului.

Învățarea limbii catalane este o experiență îmbogățitoare care îți permite și te ajută să comunici în viața socială și profesională, să te conectezi la cultura orașului și să faci parte din ea. A înțelege, a vorbi și a scrie în catalană îți oferă valoare și avantaje pentru a trăi și conviețui în Lleida și pentru a face parte din comunitate. Este, de asemenea, si necesar pentru a avea mai multe oportunități în domeniul profesional. De aceea, obiectivul acestui site nu este doar de a te informa despre resursele existente pentru a învăța, îmbunătăți și promova utilizarea catalanei, ci și de a facilita legăturile dintre întreaga populație și bogata moștenire culturală a orașului.

Din cadrul “Taula per la Llengua” te ajutăm să o înveți și să o perfecționezi.
În aceste instituții te putem ghida:

Catalana este limba oficială și proprie a Cataloniei, limba cetățenilor din Lleida. Avem, de asemenea, o varietate particulară, cea nord-vestică, care ne caracterizează ca locuitori ai Lleidei. Este și o limbă cu prestigiu național și internațional. O limbă europeană, una dintre cele mai vorbite din lume. Oriunde ai merge, poți găsi comunități de vorbitori care își păstrează identitatea catalană și mândria față de limbă, oriunde ar trăi.

Înțelegerea, vorbirea și scrierea limbii catalane îți permit, de asemenea, să te conectezi cu alte teritorii ale statului spaniol: Fâșia de Vest (Aragon), Comunitatea Valenciană și Insulele Baleare. De asemenea, la nivel internațional, catalana este o limbă vie în sudul Franței (Catalonia de Nord), în Alghero (Italia) și este totodată limba oficială și proprie a Principatului Andorra.